30 nov. 2011

Starea de sanatate a lui George Michael se ameliorează treptat

Starea de sănătate a lui George Michael se ameliorează treptat, au anunţat miercuri medicii vienezi care îl tratează pe artistul britanic, internat în clinica AKH din capitala Austriei, din cauza unei pneumonii severe.

"Suntem bucuroşi să anunţăm că starea de sănătate a cântăreţului George Michael se ameliorează progresiv, cu o regresie a simptomelor de pneumonie", au explicat medicii austrieci care se ocupă de artistul britanic în vârstă de 48 de ani, internat la clinica AKH din Viena.

Starea cântăreţului a necesitat internarea acestuia la terapie intensivă, din cauza intensităţii şi severităţii infecţiei cu un pneumococ, contractată de artist la jumătatea acestei luni.

"Nu există o altă problemă de sănătate pentru acest pacient", au adăugat medicii austrieci.

Aflat la Viena, săptămâna trecută, pentru a susţine un concert în cadrul turneului său european "Symphonica - The Orchestral Tour", cântăreţul britanic George Michael a fost nevoit să anuleze acel show, cu puţin timp înainte de ora la care acesta fusese programat.

Ulterior, starul britanic a anunţat că şi-a amânat toate concertele pe care urma să le susţină în a doua parte a turneului său european, din cauza pneumoniei severe cu care a fost diagnosticat.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu