18 dec. 2011

Căsătoriile gay au efecte pozitive asupra sănătăţii partenerilor

Legalizarea căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex ar putea crea un mediu mai sănătos pentru bărbaţii homosexuali. Concluzia aparţine unui grup de cercetători de la Departamentul de Sănătate Publică a Universităţii Columbia. Aceştia au observat că numărul de vizite medicale ale bărbaţilor homosexuali a scăzut semnificativ după ce guvernatorii statului Massachusetts au legalizat căsătoriile gay. Potrivit acestora, ar exista o legătură directă între fericire şi starea de sănătate, homosexualii fiind mult mai predispuşi la depresie şi gânduri suicidare decât heterosexualii din cauza excluderii sociale, scrie BBC.

Studiul a fost efectuat pe un eşantion de 1.211 bărbaţi homosexuali, înregistraţi la o anumită policlinică. Specialiştii le-au monitorizat fişele şi vizitele la medic un an înainte şi unul după schimbarea legislativă. După ce legea căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex a fost promulgată, numărul vizitelor medicale ale homosexualilor a scăzut cu 13 procente faţă de cel înregistrat în anul anterior. În tot acest timp, starea de sănătate a participanţilor s-a îmbunătăţit vizibil. În rândul acestora, frecvenţa unor boli ca depresia sau afecţiunea cardiacă a fost mult mai mică. În plus, s-au redus şi numărul de pacienţi suferinzi din cauza stresului.

"Rezultatele noastre sugerează faptul că eliminarea acestor bariere îmbunătăţeşte sănătatea bărbaţilor homosexuali şi bisexuali", a declarat Dr. Mark Hatzenbuehler, coordonatorul studiului menţionat. Americanul crede că egalitatea de şanse în mariaje ar putea produce beneficii mari în sănătate.

Un purtător de cuvânt al Trustului Terrence Higgins, o fundaţie dedicată sănătăţii sexuale şi combaterii HIV din Marea Britanie, a spus: "Există o legătură cunoscută între sănătate şi fericire. Nu este surprinzător că oamenii care sunt trataţi drept cetăţeni de clasă inferioară tind să aibă respect de sine scăzut, ceea ce le creşte şansele de a-şi asuma riscuri. Fie că acestea vin sub forma drogurilor, a abuzului de alcool sau a sexului neprotejat, tratamentul inegal al bărbaţilor homosexuali are repercusiuni de lungă durată asupra sănătăţii lor."


Laura Stan (gandul.info)

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu