3 ian. 2012

Tehnosexualul - jumatate om, jumatate tehnologie

Metrosexualii cu unghiile făcute şi preocupaţi excesiv de propria imagine sunt întrecuţi de tehnosexuali – obsedaţi de tehnologie, dar şi de ei înşişi.

Într-o eră în care aproape toată lumea îşi trăieşte viaţa după reguli dictate de tehnologie, în care o persoană are două vieţi (una reală şi una virtuală), au luat naştere şi „specimenele" unei epoci supratehnologizate. Metrosexualii sau narcisiştii au evoluat şi astfel au luat naştere tehnosexualii, care sunt rezultatul răspândirii platformelor sociale, dar care nu au uitat că imaginea de sine trebuie să atragă atenţia în mod excesiv.

Termenul de „tehnosexual" a fost brevetat de Calvin Klein şi reprezintă prima generaţie de „gadget freeks" (ciudaţii gadgeturilor - n.r.). Potrivit lui Lori Singer, vicepreşedintele de marketing de la Calvin Klein, citat de presa internaţională, „tehnosexualii sunt generaţia tânără, care se caracterizează mai degrabă prin intermediul mediilor de comunicare folosite decât prin trendurile din muzică sau modă pe care le-au urmat."

Dublă pasiune

Specialiştii români îi caracterizează şi ei pe aceşti oameni, însă mai blând. „Tehnosexualii nu sunt centraţi exclusiv pe propriul aspect şi pe propria înfăţişare, ci şi pe bunurile de ultimă generaţie, cele mai costisitoare din domeniul informaţiei. Sunt persoane cu un nivel ridicat de trai, care dau startul ultimelor apariţii în domeniu", spune psihoterapeutul Keren Rosner.

Literatura de specialitate militează pentru definiţia „tehnosexualului" ca fiind un „tocilar tehnologic", însă pasiunea unei astfel de persoane trebuie privită din două perspective. Aceşti indivizi sunt îndrăgostiţi practic de orice fărâmă de tehnologie, însă gadgeturile pe care şi le achiziţionează trebuie să respecte anumite standarde.

Bărbatul tehnosexual are un simţ estetic foarte dezvoltat şi are „lipici" la dispozitive electronice şic, care-l definesc pe el şi stilul său de viaţă, subliniind totodată faptul că se iubeşte enorm şi pe sine. Latura feminină dintr-un tehnosexual, prezentă, dar neobservată de sine, îşi spune cuvântul atunci când îşi cumpără electronice de ultimă generaţie, care însă trebuie să aibă dimensiuni decente, să nu fie „cărămizi".

Din punct de vedere psihologic, tehnosexualii sunt mai mult persoane închise, care se manifestă printr-un exhibiţionism tehnico-informaţional. „Aşa se valorizează un tehnosexual, acesta este termenul de comparaţie pentru a fi cel mai bun. De aceea este evident faptul că aceşti indivizi cu stimă de sine scăzută, retraşi şi fără să aibă gustul vieţii sociale dezvoltat şi-au creat lumea lor, închisă", explică psihologul Rosner.

Mai mult, aceşti indivizi fac parte din categorii sociale de elită, care investesc bani în gadgeturi. Faptul că ei au aderat la un grup, al celor ahtiaţi după obiecte tehno-virtuale, face ca nevoia oamenilor de apartenenţă să fie satisfăcută, deoarece au găsit o modalitate de a participa la o competiţie în scopul de a se face remarcaţi şi apreciaţi, invidiaţi chiar. În continuă preocupare de noutăţi în domeniu îşi menţin tonusul vital, iar apetitul pentru nou le dă motivaţia existenţei.

Portretul-robot

Prin definiţie, un tehnosexual este dotat cu multe gadgeturi, însă există şi un portret-robot al unui astfel de personaj. Nu încape îndoială că are două telefoane mobile dotate cu absolut toate programele care-i fac viaţa mai uşoară, dar nu-i lipsesc niciun laptop, un eReader sau un iPod, dar caracteristic lui este că în aproape orice moment foloseşte cel puţin trei, culmea, în acelaşi timp. Lumea virtuală este pentru el mult mai reală decât cea reală, adică face cumpărături online, îşi plăteşte facturile pe internet şi orice îi trece pragul este comandat cu ajutorul gadgeturilor şi internetului.

Fiind personalităţi anxioase, introvertite, tehnosexualii evită contactul cu alţi oameni sau o fac la un nivel superficial. Ei nu au exerciţiul comunicării verbale, al spontaneităţii, ceea ce face ca viaţa lor de familie şi cea cu prietenii să fie săracă. „Aparent sunt indivizi imaturi afectiv, iar din acest motiv nu sunt curtaţi de femei. Ca răspuns, ei se adâncesc şi mai mult în pasiunea lor, fiind mai preocupaţi de aceasta şi mai detaşaţi în relaţiile interumane. Cel mai uşor, tehnosexualii pot fi recunoscuţi după privirea indiferentă la ce se întâmplă în jur şi după preocuparea excesivă pentru un gadget pe care-l poartă permanent cu ei. Acesta este protestul lor faţă de lumea care ori este prea neinteresantă ori se simte respins de ea", detaliază Keren Rosner.

Femeile sunt însă ferite cât de cât de acest trend. Specialiştii au şi o explicaţie. „În general, bărbaţii au o lipsă de entuziasm pentru cumpărături, umblat din magazin în magazin. Spre deosebire de femei, ei au găsit o variantă mai convenabilă, comodă şi potrivită structurii lor - internetul. Femeile au tendinţa şi tentaţia de a împărtăşi, de a face cumpărături în grup, de a se consulta, pe când bărbaţii preferă comoditatea şi luarea de decizii individuale. Astfel, dorinţele şi nevoile unui tehnosexual sunt îndeplinite de propriul calculator ultraperformant", adaugă Rosner.

Şi în continuare, victimele cele mai sigure ale acestui trend vor fi persoanele care au o viziune de viaţă limitată. Chiar şi în aceste condiţii, noutatea modului de viaţă va naşte o dorinţă crescândă în rândul tinerilor de a fi părtaşi la evoluţia trendului.

„Este un domeniu fascinant, aşa că probabil numărul celor atraşi va creşte. Tentaţia vieţii sedentare, izolate, individualiste, trăirea fobiei sociale, lipsa de încredere în oameni, neidentificarea sensului vieţii într-un act de dăruire şi creaţie vor conduce către această formă de fugă de viaţă reală. Trăirea virtuală, imaginară, fără limite, în care poţi să faci şi să fii ce doreşti este forma modernă de «reverie» în care se adăpostesc cei nemulţumiţi de ei, de viaţa lor sau a societăţii în care trăiesc", subliniază Rosner.

Parfum pentru cyberspace

În anul 2007, Calvin Klein a lansat parfumul „In2U" pentru generaţia tehnosexualilor. Acesta a fost disponibil în ediţie limitată de 1.000 de sticle şi putea fi cumpărat cu 40 de lire, echivalentul a 205 lei.

Un georgian, primul „specimen"

Dacă în România fenomenul nu a luat o amploare deosebită, în alte ţări a ajuns la cote impresionante. Titlul de „primul tehnosexual" i-a fost atribuit unui bărbat de 33 de ani din Georgia, Zoltan, care s-a plictisit să-şi tot caute partenera ideală, aşa că s-a hotărât să şi-o construiască singur. Zoltan a creat o femeie-robot cu care susţine că are o relaţie stabilă şi cu care este fericit chiar şi din punct de vedere sexual.

Pentru ca lumea să înţeleagă cum este posibil aşa ceva, georgianul a făcut public modul în care a creat-o pe femeie. Iniţial i-a făcut corpul, apoi a făcut-o deşteaptă cu ajutorul unui program de inteligenţă artificială. Femeia a învăţat chiar şi cuvinte şi are capacitatea de a înţelege fraze, având şi abilitatea de a învăţa, de a-şi îmbogăţi vocabularul, în funcţie de conversaţia pe care o poartă. De necrezut este faptul că femeia-robot l-a şi părăsit pe Zoltan, însă totul a revenit la normal după o nevinovată ştergere a memoriei. Întrecând limita normalului, bărbatul s-a şi însurat cu femeia visurilor.

Ramona Dragomir (adevarul.ro)

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu