9 iun. 2013

Marsul Diversitatii 2013 in imagini si video

Marsul Diversitatii, la care au participat aproape 300 de persoane, tineri, dar si oameni trecuti de prima tinerete, s-a desfasurat într-o atmosfera de sarbatoare, în ciuda ploii care a batut în reprize pe parcursul manifestarii, sambata seara, în Capitala.

De la ora 17.00, au început sa se stranga la Arcul de Triumf, în zona special amenajata pazita de jandarmi, tineri si tinere, persoane mai în varsta, un cuplu de lesbiene din care una în carucior, travestiti, cupluri heteorsexuale cu copii si reprezentanti ai ambasadelor Olandei, Finlandei, Marii Britanii si SUA.

Multi au venit accesorizati cu peruci si esarfe din pene multicolore, în timp ce grupurile de la ambasadele Marii Britanii si SUA erau în tricouri rosii respectiv albastre, pe care aveau imprimate mesaje pro diversitate. Totodata, organizatorii au distribuit stegulete si au desfasurat un steag curcubeu lung, pe care participantii la mars l-au purtat pe deasupra coloanei pe care o formau.

Participantii au mers în pasi de dans si au arborat pancarte cu mesaje precum: "Ura nu e normala", "Nu homofobiei", "Vrem drepturi egale" si "Etichetele sunt pentru haine, nu sunt pentru oameni".

Marsul s-a desfasurat fara incidente, pe Soseaua Kisselef, traficul fiind restrictionat pe doua benzi, pana aproape de Piata Victoriei, manifestantii oprindu-se la intrarea în Parcul Kiseleff, unde cantareata Mbela Nzuzi cu trupa Gloria a animat în continuare atmosfera.

Înaintea marsului a avut loc o conferinta în care Remus Cernea i-a prezentat pe europarlamentarii Ulrike Lunacek, din Austria, vicepresedinte al Grupului Verzilor din Parlamentul European, care a facut public faptul ca este lesbiana, si Michael Cashman, care a venit la Bucuresti cu sotul sau. Acesta a tinut o cuvantare la finalul marsului, cand au vorbit si ambasadorii Finlandei si Olandei, si a spus ca are cu partenerul sau o relatie de 30 de ani si o casnicie de sase ani.

Primul Mars al Diversitatii în Romania a avut loc în 2005 si, începand de atunci, a devenit evenimentul emblematic al GayFest - manifestare organizata din 2004 de Asociatia Accept, constand într-o saptamana de evenimente culturale si de informare adresate publicului larg.












Surse: Mediafax, Gandul, Hotnews
Foto: Catiusa Ivanov (HotNews.ro), Daniel Mihailescu (Mediafax)

Bonus, un articol interesant despre mars: Gay-Fest-RO-2013

2 comentarii:

Sergiu Anton spunea...

Ce dragut sunt in filmulet. Tu ai filmat ? Pozele sunt facute de tine !?

JeanLuc spunea...

Esti urât cu draci, unde vezi tu dragut.

Trimiteți un comentariu